Nem szabad elfelejteni !

1.  Trupe maghiare aparținând batalionul 22 Grăniceri Debrețin aflat sub comanda locotenentului Akosi au intrat în comuna Treznea la data de 9 septembrie. După ocuparea satului, unitățile maghiare au dezlănțuit măcelul rămas în istorie sub denumirea de "Masacrul de la Trăznea". Primele victime au fost copii aflați cu vitele la păscut. Cadavrele lor au fost descoperite pe izlazul comunal. Români și evrei au fost masacrați cu focuri de mitraliere, străpunși cu săbiile și baionetele, iar casele atacate cu grenade și incendiate. În urma acestor incidente au murit 93 de persoane, dintre care 87 de români și 6 evrei.


2. Sub pretextul răzbunării celor doi militari unguri morți într-o explozie în comuna Ip la 7 septembrie 1940, cu ocazia trecerii trupelor prin localitate, locotenentul Vasvári Zoltán din armata horthystă părăsește în ziua de 13 septembrie 1940localitatea Nușfalău unde se afla cantonat, îndreptându-se cu compania sa spre comuna Ip. Motivarea uciderii celor 157 de localnici este una fictivă, explozia producându-se din cauza unui defect de ambalaj al muniției, dovadă fiind faptul că cei patru români arestați au fost eliberați după aproximativ o lună.^[1]

În noaptea de 13 spre 14 septembrie, în jurul orei 11 noaptea, locotenentul Vasvári Zoltán ajunge în Ip. Imediat acesta împreună cu membrii gărzii naționale din comună s-au dus pe la casele mai multor locuitori trezindu-i din somn și împușcându-i. Au fost uciși în acest mod 18 români. Crimele au fost comise înainte de miezul nopții. Întors la sediul gărzii naționale din Ip, Vasvári Zoltán dă indicații membrilor să pregătească 10 căruțe și mai mulți oameni pentru dimineață în scopul îngropării victimelor ucise până atunci. Locotenentul părăsește apoi postul. Imediat după se aude o rafală de mitralieră trasă din sat, iar Vasvári se întoarce la sediul gărzii naționale pretextând că sătenii români i-au atacat compania. Furios se adresează oamenilor din corpul de strajă local, spunând că va incendia comuna. Unul dintre comandanți a încercat să-l oprească răspunzându-i că așezarea este compusă în proporție de 70% din maghiari. Vasvári a simulat în continuare că va da foc numai caselor românești, dar același comandant a protestat spunând că nici acest lucru nu este posibil întrucât gospodăriile românilor sunt răsfirate printre cele ale ungurilor. Atunci Vasvári Zoltán a cerut să i se dea oameni din garda locală care să arate soldaților lui caselor românești, pentru a-i împușca pe vlahi. De data această ordinul i-a fost acceptat.

S-au format 6 echipe de soldați în frunte cu câte un om din garda locală, drept călăuză. Astfel alcătuite au pornit fiecare pe străzile comunei:^[4]

• Echipa I a acționat pe drumul ce duce spre localitatea Suplacu de Barcău. Toți românii din această zonă care au fost găsiți acasă au fost împușcați. Și-au găsit moartea 62 de oameni.
• Echipa a II-a a acționat în zona bisericii și a cimitirului din Ip. După indicațiile date soldaților de către calăuza Csepei Sigismund au fost împușcați 21 de locuitori.
• Echipa a III-a a mers pe drumul ce duce spre comuna Camăr. Au fost omorâți 13 români.
• Echipa a IV-a a acționat pe drumul către satul Zăuan, unde au fost împușcați 9 locuitori.
• Echipa a V-a a mers în zona de pe malul pârâul Barcău, fiind omorâți 36 de români.
• Echipa a VI-a trebuia să acționeze în aceeași zonă cu echipa a V-a, însă locuitorul Osz Andrei, ce era folosit drept călăuză, dându-și seama de gravitatea faptelor lor a declarat că el nu cunoaște casele românilor, deoarece venise de puțin timp în comună. Astfel, ultimele două echipe au fost nevoite să meargă împreună.

În tot acest timp, populația română a fost supusă unor torturi, printre care smulgerea unghiilor, ruperea oaselor cu bâte și paturi de armă. Mai mulți copii au fost sfârtecați cu baionetele. Tortura a fost urmată de uciderea oamenilor, jefuirea cadavrelor, a caselor și a bisericii.

A doua zi dimineața, din ordinul locotenentului Vasvári, mai mulți localnici au fost puși să sape o groapă în cimitiriul satului, iar alți săteni au fost scoși cu căruțele și au mers din casă în casă pentru a ridica și transporta cadavrele la groapa comună.

3. La 8 septembrie 1940 în Ciumărna trupele ungare au ucis 11 români: Ioan Ghiurutan, subprimar, Ioan Țiriac și soția sa Ana, N. Rati, Teodor Țiriac, Rozalia Țiriac, Gavrilă Oprea Ticău, Gavrilă Ortelecan, Florea Ciglăneanu, Niculae Barbanaș și un țăran din Trăznea.

4. La data de 14 octombrie 1944 trupele maghiare aflate în retragere pe Valea Izei au omorât 29 de români în două case de lemn de la periferia comunei Moisei, pe drumul principal ce duce spre Borșa.^[4] Au fost identificate 31 de victime, dintre care doi au rămas în viață. Cei doi supravietuitori sunt Vasile Petrean, originar din comuna clujeană Pălatca, și Vasile Ivașcu, care ulterior a înnebunit parțial.^[5] Dintre cele 31 de victime, 24 erau originari din județul Mureș, 3 din județul Cluj și 4 din județul Maramureș. Acești țărani ardeleni erau internați în lagărele de muncă din orașul Vișeu de Sus, fiind acuzați de "trădare de patrie", de patriotism românesc ori partizanat.

5. În 17 septembrie 1944, trupe de jandarmi maghiari sprijinite de localnici membrii ai gărzii civile maghiare au torturat și masacrat 126 evrei din localitatea Sărmașu^[1].

Cadavrele celor uciși (31 de barbati adulti, 52 de femei adulte si 43 de copii pana la varsta de 15 ani) au fost deshumate din două gropi comune, în februarie 1945. Concluzia la care a ajuns Comisia medico-legala care a realizat autopsierea cadavrelor: moarte violenta prin impușcare, iar in cazul mai multor copii, moarte violenta prin asfixiere, aceștia fiind ingropați de vii.

6. Între 5-13 septembrie 1944, localitățile de frontieră Luduș și Sărmașu, situate în Transilvania de Nord, au fost ocupate de unități ale armatei și jandarmeriei ungare. În marginea comunei Luduș (la hotarul Bogata) în data de 13 septembrie 1944 soldații maghiari au împușcat 13 evrei: Polac Mihai, Polac Vilma și fiicele lor, Rozalia și Maria, Gluck Iosif și fiica lui Rozalia, Fred Mauriciu și Fred Ghizela. Maria Kopstein, Izrael Adelca și surorile Haller (Sarolta, Fani și Rozalia), au fost împușcate în pivnița locuinței familiei Haller, după ce au fost violate

7. Masacrul de la Hărcana (Turda) a fost săvârșit de către trupele militare maghiare, care au ucis 18 persoane de naționalitate română, bătrâni și copii. Incidentul s-a petrecut la 24 septembrie 1944, într-un cătun situat la circa 10 km nord-est de localitate Turda. În noaptea de 22 și 23 septembrie 1944 un grup de civili de naționalitate română s-a refugiat din cătunul Hărcana pentru a evita confruntările dintre armata sovietică, armata română și corpurile de armată maghiare și germane. Grupul de circa 30 de persoane s-a adăpostit încantonul de cale ferată din apropierea orașului Câmpia Turzii]] (cătunul Petrilaca) și au fost martorii la execuția consătenilor lor. In dimineața zilei de 24 septembrie 1944, un grup de militari maghiari însoțiți de civili au trecut linia de cale ferată ducând cu ei 18 prizonieri, dintre care 12 copii cu vârste între 7 luni și 10 ani, adolescenți și 4 adulți, locuitori ai cătunului Hărcana care nu au plecat cu grupul inițial de refugiați. Civilii români au fost executați prin împușcare într-o groapă de obuze, lângă calea ferată iar apoi corpurile lor au fost stropite cu petrol și incendiate. Cei 12 copii proveneau din familiile Lăscău, Forgaci, Costea și Sălăgean. Cel mai mic copil ucis a fost Ionuț Forgaci în vîrstă de șapte luni.

8. La 8 septembrie 1940, în comună Nușfalău-Sălaj, trupe ale armatei maghiare cu sprijinul unor localnici comit un masacru împotriva civililor români. Sunt torturați și uciși 11 oameni din satul bihorean Almașu Mare (două femei și 9 bărbați), aflați în trecere prin Nușfalău